Publicat de: jurilovca | Iulie 17, 2008

On the road again..jurnal Alex Luchici


Nici nu ne-am fi inchipuit ce dinamice vor fi (deveni) saptaminile de dinainte de China. Nu este deloc un lucru rau, nu ne intelegeti gresit!

Acum, de exemplu, “transmitem” din Iasi. Cum era si firesc inainte de plecarea in China, ne-am facut o serie de programari pentru citeva controale pentru a preveni orice neplacere care ne-ar putea distrage atentia de la scopul principal al calatoriei lui Alex in Quingdao.

Am tras deci aer adinc in piept si am luat drumul capitalei, unde am primit o serie de evaluari medicale pozitive. Apoi am oprit pe la niste prieteni, ca sa ne tragem rasuflarea si sa mai stam la o vorba cu ei, in casa aceea minunata a lor flancata de cele trei macarale ale cartierului.

vrei sa stii mai multe click aici

Anunțuri

Responses

  1. Discutii intre Valeri si Romica se poarta mereu cind ne intilnim la CAP DOLOSMAN nu ar strica sal aduceti si la net sa distreze si pe cei plecati din jurilovca la munca la studi

  2. De 1 decembrie salut intreaga comunitate din jurilovca sa petreaca cum numai ei stiu sa o faca ca voi fi aproape de ei continu vali galati

  3. A INCEPUT SA-MI PLACA FOARTE MULT SE VEDE CA O FACETI CU PROFESIONALISM SI MA BUCUR CA AVEM CE VEDEA ,TINETIO TOT ASA

  4. Alex, un gand bun si multa sanatate! Fii puternic in continuare! Si viata e de genul feminin, dar pe tine nu o sa te insele!

  5. dumnezeu sa va ajute sa fiti puternici

  6. succes si sa se faca bine multa sanatate

  7. succes…

  8. Mult succes si insanatosire grabnica!
    China in his hands!

  9. Asa sa fie, multumim! 🙂
    O sa va tinem la curent pe http://www.alexluchici.wordpress.com

  10. succes si sanatate .Dumnezeu sa va ajute si sa fiti puternici.


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Categorii

magazinul lui Luca

Eu vreau sa invat sa vand

Gura Portitei blog - Gura Portitei sezon 2014 - Portita 2014

Gura Portitei 2014 . Cazare Gura Portitei 2014. Portita 2012.Un blog pentru cei indragostiti de acest loc si nu numai

Hapi. Riverwoman

Lift up the receiver, I'll make you a believer

Transport Gura Portitei Salupa Gura Portitei 0723.792.077 Salupa Gura Portitei Jurilovca Gura Portitei

Transport Gura Portitei salupa Gura Portitei 0723.792.077 transport jurilovca gura portitei salupa gura portitei .Excursii Delta Dunarii transport Gura Portitei

PSDJurilovca

"PE PRIMUL LOC ESTE OMUL"

Jurilovca online - Comuna Jurilovca -Rusi lipoveni Jurilovca

Jurilovca - Comuna Jurilovca - Rusi lipoveni in Jurilovca-Lipoveni din Jurilovca - traditii si actualitatea rusilor lipoveni

Locuri de munca

Just another WordPress.com weblog

Ecomami - scutece refolosibile, marsupii ergonomice, chestii eco si alte copilarii

Un blog pentru eco-mamici, eco-bebelusi si eco-pitici. Despre scutece refolosibile, despre haine din materiale organice, despre produse cosmetice naturale si nu numai.

%d blogeri au apreciat asta: